
Oraşul nostru este unul cosmopolit şi multicultural. Printre cei care îl însufleţesc se numără si cei peste o sută de mii de studenţi, veniţi de prin toate colţurile ţării, ba chiar şi din străinătate. Această forţă de muncă tânără şi înalt calificată reprezintă un argument pentru plasarea noastră pe primele locuri din toată Europa ca potenţial de dezvoltare.
Pe lângă universităţi, Cluj-Napoca vine în întâmpinarea investitorilor cu o infrastructură în curs de modernizare, transparenţă decizională la nivelul instituţiilor, parcuri industriale ce au toate dotările necesare mediului de afaceri al secolului 21. Sute de oameni de afaceri atraşi de peste tot vin să lucreze într-un centru financiar şi economic cu adevărat european.
Municipiul Cluj-Napoca este, astăzi, un centru regional al inovaţiei şi oportunităţilor, o destinaţie turistică atractivă, un loc plăcut în care să trăieşti, să munceşti şi să studiezi; un oraş cu autorităţi locale responsabile şi deschise, cu cetăţeni activi şi cu o comunitate de afaceri dinamică şi implicată. Vă invit să îl descoperiţi şi să vă bucuraţi de plăcerea de a fi în inima Transilvaniei, printre cei mai primitori oameni, aici, la Cluj-Napoca.
Proiecte de impact pentru comunitatea clujeană, aprobate în ședința ordinară a Consiliului Local din 6 noiembrie 2026
În cadrul ședinței de astăzi, 6 noiembrie, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat o serie de proiecte care vizează dezvoltarea orașului și îmbunătățirea calității vieții clujenilor, printre care:
- Aprobarea trecerii în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca și a dării în administrarea Creșei pentru Educație Timpurie a imobilului situat pe strada Borhanciului nr. 121 (Proiect de hotărâre nr. 3)
- Aprobarea dării în administrarea Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca a imobilului destinat înființării unui centru de îngrijiri paliative, imobil identificat cu nr. cadastral 355666, înscris în CF nr. 355666 (Proiect de hotărâre nr. 4)
- Aprobarea dării în administrarea Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca a imobilului situat pe strada Hadrian nr. 2 (Proiect de hotărâre nr. 6)
- Aprobarea actualizării studiului de oportunitate pentru achiziționarea mijloacelor de transport public – autobuze electrice cu baterie și cu pile de combustie - cu H₂), în sensul actualizării studiului și includerii troleibuzelor cu autonomie extinsă (IMC) în analiza soluțiilor tehnologice (Proiect de hotărâre nr. 26)
- Aprobarea acordării „Diplomei de aur” și a unui premiu în valoare netă de 1.000 de lei cuplurilor clujene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă (Proiect de hotărâre nr. 32) ... Citește mai multeSee Less
0 CommentsComment on Facebook